Ai grijă de sănătatea ta!
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara oferă servicii medicale de excelență populației din regiunea vestică a României.
În 2020 SCJUPBT a fost declarat „Spitalul anului” în România. Premiul a fost acordat de un juriu internaţional, format din specialişti din 12 ţări, în cadrul „Romanian Healthcare Awards”. În competiție au fost înscrise unităţi sanitare din Bucureşti, Cluj şi Iaşi.
Caută un medic:
Servicii Ambulator
Laborator Analize
Secțiile Spitalului
Liste gărzi
– Ultimele anunțuri –
Anunț lansare program „Rezident@Județean”
Ne dorim ca „Rezident@Județean” să devină un proiect educațional construit împreună cu medicii rezidenți și coordonatorii lor, pornind de la nevoile reale ale practicii medicale și de la convingerea că o bună colaborare între specialități contribuie direct la creșterea calității actului medical și a siguranței pacienților.
Scanează / clic pe codul QR pentru a completa formularul sau trimite-ne pe adresa rezidentlajudetean@hosptm.ro propunerile, întrebările și situațiile clinice pe care ai vrea să le discutăm la întâlnirile următoare.
Consultul psihiatric și eliberarea certificatului medical tip A5
Cabinetul de Planificare Familială din Ambulatoriul integrat al SCJUPBT
Ambulatoriul integrat (Policlinică), cabinet nr. 9, Blv. Liviu Rebreanu, Nr. 156, Timișoara
Serviciile cabinetului se adreseaza inclusiv persoanelor neasigurate. Nu necesita bilet de trimitere, sunt gratuite, confidentiale, iar programarile se fac pe site-ul hosptm.ro, alegand specialitatea: Planificare familiala sau la numarul de telefon: 0374161165.
BRIDGE II – Abordul multidisciplinar al patologiilor vasculare 27–29 mai 2026 | Iulius Congress Hall, Timișoara
Societatea Română de Patologie Vasculară (SRPV), în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”…
Screening HPV: Continuă testarea gratuită pentru prevenirea cancerului de col uterin
Cancerul de col uterin poate fi prevenit prin testare periodică. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Pius Brînzeu”…
ANUNȚ – AFILIERE CABINETE DE MEDICINĂ DE FAMILIE în cadrul Proiectului ROCCAS 4 Vest
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara anunță demararea procesului de afiliere a cabinetelor de…
Curs suturi vasculare
27–29 noiembrie 2025Centrul de Training și Chirurgie Experimentală „Pius Brînzeu”, Timișoara Cursul oferă…
PNRR – un salt istoric pentru sănătate în România
https://youtu.be/Ba2py_1WgTo?si=FQWZ4NvZAshcnHnI
Ce înseamnă PNRR pentru sistemul medical din România
https://youtu.be/2_ZN6MDzRUc?si=QGPsRjU7bCMxRrIG
Nu ești singură în lupta cu abuzurile! 0800.500.333 – Linie telefonică Non Stop, Gratuită
Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) desfășoară Campania națională de informare…
Informare privind internarea pacienţilor în spital ca urmare a unor accidente de circulaţie, agresiuni sau orice alte vătămări corporale
Persoanele care prin faptele lor produc din culpă, daune sănătății propriei persoane sau altor persoane și care…





