Bd. Liviu Rebreanu 156

Programări Ambulator

Programări Laborator

Centrala: 0356-433111

Telefoane secții

judetean@hosptm.ro

DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PACIENȚIILOR

DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PACIENȚIILOR

Conform Legii 46/2003

1.      DREPTURILE PACIENȚILOR

Pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înalta calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare şi materiale.

Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umană, fără nici o discriminare.

Dreptul pacientului la informația medicală:

  • Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza, cât și despre regulile şi obiceiurile pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.
  • Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identității şi statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.
  • Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic.
  • Pacientul are dreptul de a decide dacă mai dorește să fie informat, în cazul în care informațiile prezentate de medic i–ar cauza suferință.
  • Informaţiile se aduc la cunoştinţă pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate. Dacă pacientul nu este cetățean român sau nu cunoaște limba română informaţiile i se aduc la cunoştinţă într-o limbă de circulaţie internațională sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.
  • Rudele şi prietenii pacientului pot fi informați despre evoluția investigațiilor, diagnostic şi tratament, cu acordul pacientului.
  • Pacientul sau persoana desemnată în mod expres de acesta, are dreptul să primească, la externare, un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului, îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării şi, la cerere, o copie a înregistrărilor investigațiilor de înaltă performanţă, o singură dată.

Consimţământul pacientului privind intervenţia medicală:

  • Pacientul are dreptul sa refuze sau sa oprească o intervenţie medicală asumându-si, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
  • În cazul în care pacientul necesită o intervenție medicală de urgență, consimțământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
  • Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimţământul său, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei culpe medicale.

Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată a pacientului:

  • Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia.
  • Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi da consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres. Pacientul are acces la datele medicale personale.
  • Pacientul are dreptul de a desemna, printr-un acord consemnat în anexa la foaia de observație clinică generală, o persoană care să aibă acces deplin, atât în timpul vieții pacientului, cât și după decesul pacientului, la informațiile cu caracter confidențial din foaia de observație. În situația în care pacientul s-a aflat în imposibilitatea de a-și exprima consimțământul cu privire la informațiile prevăzute în primul alineat și a intervenit decesul acestuia, în condițiile prevăzute de lege, aceste informații pot fi accesate pe baza certificatului de calitate de moștenitor.
  • În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului nu mai este obligatorie.
  • Orice amestec în viaţa privată, familială, a pacientului este interzis, cu excepţia cazurilor în care aceasta imixtiune influenţează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi numai cu consimţământul pacientului.
  • Sunt considerate excepții cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publică.

Drepturile pacientului în domeniul reproducerii:

  • Dreptul femeii la viaţa prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc major şi imediat pentru viaţa mamei.
  • Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul să aleagă cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii. Dreptul femeii de a hotărî dacă sa aibă sau nu copii este garantat.
  • Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente şi lipsite de riscuri.

Drepturile pacientului la tratament şi îngrijiri medicale:

  • Intervențiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă exista condiţiile de dotare necesare şi personal acreditat. Se exceptează cazurile de urgență apărute în situaţii extreme.
  • Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material şi de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, în măsura posibilităților, mediul de îngrijire şi tratament va fi creat cat mai aproape de cel familial.
  • Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afara spitalului.
  • Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul sa supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective. Pacientul poate oferi angajaților sau unităţii unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații, cu respectarea legii.
  • Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue pana la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare. Continuitatea îngrijirilor se asigură prin colaborarea şi parteneriatul dintre diferitele unităţi medicale publice şi nepublice, spitaliceşti şi ambulatorii, de specialitate sau de medicină generală, oferite de medici, cadre medii sau de alt personal calificat.
  • Niciunui pacient nu i se va refuza dreptul la îngrijiri medicale din cauza neînregistrării nașterii sale în actele de stare civilă.
  • Pacientul are dreptul la medicină personalizată, pe baza recomandării medicale.

2.      OBLIGAȚIILE PACIENȚILOR

Pacienții au următoarele obligații:

  • De a respecta condiţiile de disciplină ale spitalului;
  • De a folosi cu grijă bunurile ce îi sunt puse la dispoziție, orice degradare fiind supusă regulilor de drept civil;
  • De a nu fuma în incinta spitalului;
  • De a nu consuma și introduce băuturi alcoolice în spital;
  • De a purta echipamentul de spital și de a nu părăsi incinta spitalului în aceasta ținută;
  • De a respecta regimul alimentar indicat de medic;
  • De a respecta programul de vizită pentru a nu perturba desfășurarea activităţii medicale;
  • De a păstra curățenia în salon și spații comune;
  • De a se adresa în mod civilizat personalului medico-sanitar;
  • De a semna cu cardul de sănătate la externare în cazul în care este asigurat prin CJAS.