Bd. Liviu Rebreanu 156

Programări Ambulator

Programări Laborator

Centrala: 0356-433111

Telefoane secții

judetean@hosptm.ro

La cabinetul de oncologie medicală al SCJUT, numărul consultațiilor a crescut cu 30 la sută, față de anul precedent.

„Maladia aceasta poate avea diverse complicații  în funcție de localizarea ei în corp iar Impactul psiho-emoțional pentru  pacientul  care vine la cabinetul de oncologie,  este major. De altfel, este și recomandat ca acesta să fie însoțit, cel puțin la prima consultație, de o rudă, un apropiat, un prieten foarte bun. Pe de altă parte, pacientul reține aproximativ 30 la sută din informațiile pe care le primește în cabinet. Sunt informații noi, e firesc,  însă și starea emoțională influențează capacitatea sa de absorbție. În condițiile în care, în acest cabinet, o consultație durează aproape o oră.” spune dr. Georgiana Moise, medic primar oncolog.

Cabinetul  de oncologie medicală din Ambulatoriul SCJUT se adresează, în general, pacienților care au un status de performanță relativ bun adică sunt autonomi, duc o viață  normală, muncesc, au viață de familie. Tratamentul pe care îl primesc vine în urma unor evaluări de specialitate și, obligatoriu, după o confirmare histo-patologică:  Biopsia luată din tumoră a fost trimisă la un specialist în anatomie-patologică care eliberează un examen histo-patologic. Cu această confirmare vin pacienții la medicul oncolog,  împreună refac înapoi traseul bolii și, ulterior, treptele unui tratament care să  vindece.  Impactul emoțional uriaș resimțit de pacient îi determină și pe aparținători (familie, prieteni etc) să gândească mai atent la stilul personal de viață. În consultație, medicul oncolog tratează pacientul și face prevenție cu însoțitorul său. “E un câștig deoarece oamenii își iau informațiile de la specialist și nu din surse neautorizate, chiar dacă ei nu sunt bolnavi. Este o formă de medicină personalizată și  adiacent de prevenție. Pentru mine e o izbândă de fiecare dată când vad pacientul plecând optimist și surâzând.”

Din ianuarie 2022 și până în prezent, la cabinetul de oncologie al SCJUT sunt înregistrate 1100 de consultații, cu 30 la sută mai mult față de anul 2021. Vârsta pacienților este între 22 și 92 de ani. “Majoritar sunt afecțiuni oncologice digestive (colon-rect, intestin subțire, pancreas, stomac) apoi urmează cele mamare și pulmonare. Boala se vindecă pe fondul unui psihic bun. Un stil de viață moderat, cu măsură bună în toate, tratamentul urmat corect și colaborarea cu un medic psihiatru cu competență în psihologie. Pentru că a scăzut mult vârsta de îmbolnăvire în oncologie,  tinerii, de pildă, au mare nevoie de dialogul cu un psihiatru. Un diagnostic de boală oncologică te zdruncină.”

Pe de altă parte, creșterea cazurilor de îmbolnăvire mai arată și că oamenii merg mai des la medic pentru controale de rutină, investigații simple, analize de laborator etc. Au devenit mai conștienți și vor să renunțe la un stil de viață dezordonat și la alimentația nepotrivită. Instrumentul unui tratament este medicația. În cazul în care boala progresează, se schimbă și linia de tratament  deci există soluții  însă ceea ce recomand frecvent sunt investigațiile de laborator, măcar o dată pe an adică  analize de sânge, testul Babeș Papanicolau, PSA pentru  prostată și orice altă investigație considerată de medicul de familie că ar fi relevantă. Sunt 3-4 pacienți noi pe zi la cabinet care primesc o veste proastă. Ește afectat pacientul, familia, cercul de prieteni, colegii de serviciu și, deopotrivă, medicul oncolog.  Pacienții cu boală oncologică au nevoie de support, de prioritate la toate serviciile medicale, au nevoie de înțelegere și acceptare. Frica de a începe chimioterapia e foarte mare. Se nasc tulburări psiho-somatice, anxietate, depresii chiar. “

Cabinetul de oncologie medicală al SCJUT funcționează din 2018  în clădirea Ambulatoriu ( Policlinică).