Începând cu anul 2018, în cadrul Ambulatorului spitalului s-a înființat Cabinetul de Oncologie Medicală, care este în contract cu CAS.
În cadrul acestui cabinet își desfășoară activitatea un singur medic oncolog, d-na dr Georgiana Moise, medic primar Oncologie Medicală.
Programul de funcționare al cabinetului este următorul:
- Luni și Vineri: 9-16
- Marți, Miercuri și Joi: 13-20
Programările se pot face la nr de telefon: 0356433108 (de preferat de sunat după ora 15)
Servicii oferite pentru pacienții aflați în evidența Cabinetului de Oncologie și pentru cazurile noi pe care le preluăm:
- Luare în evidență cazuri noi
- Evaluări periodice
- Interpretare rezultate imagistice și biologice
- Decizii terapeutice
- Explicații legate de ședințele de chimioterapie/imunoterapie/terapii biologice/terapii hormonale
- Eliberare referate handicap și pensionare pentru pacienții aflați în evidența cabinetului
- Explicații legate de planul de tratament
- Explicații legate de comisiile oncologice din cadrul spitalului
- Preluarea unui dosar în vederea discutării în comisiile oncologice din spital
În cadrul Spitalului există Comisii Oncologice pe diferite patologii oncologice: digestiv, mamar, melanom malign, sarcom, tumori cerebrale și metastaze cerebrale sau ale sistemului nervos central, tumori sfera uro genitală. Aceste comisii se organizează în cadrul secțiilor de Chirurgie Generală, Chirurgie Plastică, Neurochirurgie, Urologie, unde participă toate specialitățile implicate în managementul unui caz oncologic: oncolog medical, chirurg generalist sau plastician, urolog, ginecolog, radiolog, anatomo-patolog.
Deoarece spitalul nostru încă nu are înființată o secție de oncologie, nu putem oferi servicii de spitalizare continuă sau de zi în vederea administrării chimioterapiei/imunoterapiei, dar putem oferi serviciile enumerate mai sus.